Numele Asociaţiei OM – Oraşul Mariei face trimitere la un caz adevărat, o voluntară reală. Este Maria, are 7 fraţi şi face naveta zilnic la Bistrița, 65 de km, ca să participe la cursurile unei şcoli de meserii. Retrasă periodic de la şcoală, datorită costurilor prea mari pentru părinţii ei, ea încearcă să revină. De aici, sursa de inspiraţie care stă la baza identităţii verbale şi vizuale: Oraşul Mariei – o organizaţie dinamică, furnizor de bunăstare, de speranţă şi de încredere.
Solidaritatea, implicarea, educația, pasiunea, spiritul comunitar, atitudinea pozitivă și empatia sunt valorile pe care le împărtășim întru totul.
Orașul Mariei are o latură profund socială și comunitară. Este un mediu în care bunele intenții se transformă, prin pasiune și energie, în fapte bune. Funcționează pe baza donațiilor și a voluntariatului.
Privește cu încredere spre viitor, spre comunități conștiente de potențialul lor, în care solidaritatea, ajutorul, sprijinul reciproc și orientarea celor mici spre educație sunt premisele regăsirii acelor “comunități albastre” de odinioară – armonioase, pozitive, solidare.
Proiectele Asociației se dezvoltă mereu pe două paliere: oferă ceea ce este necesar cu toată dragostea, dar cer întotdeauna ceva la schimb din partea beneficiarilor.
Și… când reușim să mișcăm puțin comunitatea știm că am făcut un pas înainte în munca noastră atât de dragă, munca de voluntari.